Despre bloggeri şi bloguri, fără ură şi părtinire

Mai multe cuvinte ciudate au pătruns în vocabularul de la Chişinău: blog, bloggeri, blogging.

Până la urmă este vorba de un fenomen care nu poate fi ignorat, iar pentru a-l înţelege ar fi bine să vedem care este originea acestui cuvânt. A apărut la începutul anului 1999, fiind prescurtarea expresiei engleze „web-log” (jurnal de internet). Preistoria blogurilor merge până prin 1994, însă anii 1999-2000 reprezintă momentul exploziei acestui fenomen în SUA şi Europa Occidentală, scrie George Damian în ziarul Timpul.md.

Primele bloguri erau ţinute de programatori care ştiau să menţină o pagină de internet, însă foarte repede au apărut platformele pentru care nu era nevoie de foarte multe cunoştinţe tehnice. La început, blogurile erau ceea ce arată numele lor: jurnale personale publice, actualizate zilnic. Autorii publicau impresii personale, colectau legături către pagini interesante, îşi exprimau opiniile legate de produse, politicieni, magazine, restaurante. Tocmai în aceste opinii personale, în exprimarea directă constă forţa blogurilor. Un blog devine „lipicios” în momentul în care cititorii văd că autorul este sincer.

Iniţial, mass-media clasică a ignorat internetul şi bloggerii – sau i-a tratat ca pe o ciudăţenie. Însă blogurile au devenit în ultimii 12 ani o adevărată industrie. Agenţiile de publicitate au realizat că bloggerii prezintă câteva avantaje majore. În primul rând, încrederea cititorilor îi face pe bloggeri să fie agenţi de publicitate perfecţi. În al doilea rând, campaniile de publicitate şi vânzări pe internet pot fi mult mai bine cuantificate şi evaluate. Banii au început să se scurgă din ce în ce mai mult către bloggeri, iar mass-media clasică a început să aibă din ce în ce mai mult de suferit (nu doar din cauza bloggerilor, există şi fenomenul suprasaturării cu informaţie gratuită şi din ce în ce mai proastă a unei pieţe limitate de cititori).

Pe când în SUA şi Europa se declanşa fenomenul blogurilor, la Chişinău se vindeau pe stradă impulsuri pentru cartele telefonice preplătite. Acum diferenţele tehnice tind să dispară, iar bloggerii de la Chişinău câştigă din ce în ce mai mult avânt. Nu pot fi comparaţi cu jurnaliştii – mai degrabă cu „vocea publicului”, însă tendinţa generală este una de creştere a încrederii în bloggeri, în dauna jurnaliştilor profesionişti. Primii care au sesizat această nouă forţă la Chişinău au fost politicienii. Nu vreau acum să alcătuiesc o hartă a blogurilor şi partidele politice la care sunt ele anexate, aş fi acuzat de părtinire. Însă este limpede că multe bloguri fac parte din reţele de propagandă. Nu este ceva rău în acest fenomen (peste tot în lume se întâmplă aşa) doar că ar fi un gest corect faţă de cititori să fie asumată relaţia blogger – partid politic.

Apoi vin blogurile politicienilor. Acestea sunt cele mai proaste. Pe blogul unui politician ar trebui să se vadă personalitatea acelui om (în cazul în care are aşa ceva), nu să fie o simplă platformă de publicare a unor comunicate cvasi-oficiale. În timp se va rezolva şi această problemă.
Blogurile nu sunt un pericol pentru jurnalişti, ci o şansă. Un articol bun va fi preluat şi promovat de bloggeri (şi critica este tot o formă de promovare). Bloggerii nu au cum să aibă specializarea unui jurnalist, dar îl pot ajuta să îşi transmită ideea – bloggerii funcţionează ca nişte relee de retransmisie. Mai simplu spus, bloggerii sunt precum „gura lumii”. Doar pământul o astupă.