Moldova întrece România la capitolul tehnologii 4G


România va lansa Tehnologia 4G în următorii 3-5 ani, iar Moldova în circa 1 an de zile, anunţă Mediafax.ro.
Tehnologia de comunicaţii din generaţia a patra (4G LTE) va introdusă în România în următorii 3-5 ani şi va permite operatorilor să facă faţă creşterii exponenţiale a traficului de date mobile şi să îşi diminueze costurile operaţionale, a declarat, luni, şeful Alcatel-Lucent România, Raoul Ros.
“Pentru ca tehnologia 4G să devină comercială trebuie îndeplinite trei condiţii, şi anume terminale specifice, cerere din partea clienţilor şi alocarea benzilor de frecvenţă. Cred că în următorii 3-5 ani vor fi lansate în România şi astfel de servicii.
În Republica Moldova, unde primele teste 4G LTE au avut loc în 2010, mă aştept ca Orange Moldova să lanseze comercial acest tip de servicii spre finele acestui an sau la începutul anului 2012“, a spus Ros.
Alcatel-Lucent a efectuat, luni, pentru prima dată în România, o demonstraţie publică a capabilităţilor tehnologiei 4G LTE, care permite transferuri de date la viteze de până la 100 MB/s într-o reţea radio. Spre comparaţie, reţelele actuale ale operatorilor locali mobili asigură transferuri de date cu viteze de până la 21,6 MB/s.
Viteza ridicată de transfer a datelor va permite operatorilor să furnizeze prin 4G LTE servicii de video streaming de înaltă definiţie (HD), supraveghere video HD, videoconferinţă HD cu apel video şi apel mobil, jocuri online, acces Internet în bandă largă şi aplicaţii bazate pe media portal.
Potrivit lui Iulian Costea, directorul de marketing al Alcatel-Lucent South-East Europe, anul 2010 a fost primul în care utilizatorii de telefonie mobilă în bandă largă au depăşit pentru prima dată utilizatorii de telefonie fixă în bandă largă.
El a adăugat că, potrivit planului de acţiuni al ANCOM, primele licenţe 4G LTE vor fi scoase la licitaţie în 2012. “La nivel urban, se va utiliza banda de frecvenţă de 2,6 GHz, iar la nivel rural cea de 800 MHz”, a spus Costea.
Cu o prezenţă în peste 130 de state, Alcatel-Lucent este unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de echipamente de telecomunicaţii.
La nivel local, grupul este prezent din 1991 şi a consemnat, în 2009, afaceri de 518,95 milioane de lei, comparativ cu 707,1 milioane de lei în urmă cu un an.

0 coment.:

Trimiteți un comentariu

Nu folosiţi cuvinte necenzurate

Statistici

Web-Links.ro Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau Quality Web Hosting Hostgator.ro Blog din Moldova FREE Social Promotion

Share

 
back to top