Vom avea o „politie a internetului” si in Moldova?

ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement, în română – Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii) este acronimul care bulversează universul internauţilor. Temerile principale care se referă la acest tratat internaţional semnat la Tokyo la sfârşitul lunii trecute între reprezentanţii a 22 state UE şi statele înalt industrializate non-UE (mai puţin Federaţia Rusă, China şi ţările din Africa sau America Latină), sub rezerva aprobării Parlamentului European, sunt posibilitatea intervenţiei în viaţa personală sub pretextul combaterii pirateriei pe internet şi determinarea furnizorilor de servicii de internet
 (service provideri) să dezvăluie titularilor drepturilor de autor date personale ale utilizatorilor, fără autorizarea instanţei de judecată, relateaza eco.md.

Argumentele principale contra Tratatului se referă la faptul că ACTA îi forţează pe furnizorii de internet să desfăşoare activităţi de supraveghere la nivelul reţelelor proprii şi să pună la dispoziţia deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală datele personale ale presupuşilor făptuitori, dar şi argumentul că ACTA riscă să aibă implicaţii grave generate de faptul că nu reuşeşte să stabilească un echilibru între protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi apărarea drepturilor fundamentale ale societăţii, ca întreg, cum ar fi libertatea de exprimare, liberul acces la informaţie şi cultură şi viaţă privată.

Temerile rezultă în primul rând din redacţia ambiguă şi interpretabilă a art.27(4) din Tratat, care permite autorității competente de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. Limitele în calea intervenţiei, stabilite prin aceeaşi normă, şi anume evitarea creării de obstacole în calea activității legitime (inclusiv comerțul electronic) și respectarea principiilor fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil și protecția vieții private, se pare că nu i-au convins pe cei care îşi exprimă protestul împotriva „poliţiei internetului” în străzile capitalelor europene.

Pentru că discuţiile în legătură cu aderarea la acest Tratat nu sunt lipsite de actualitate în Republica Moldova, cel puţin în contentul calităţii de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar şi în contextul negocierii Acordului de asociere RM-UE, ar fi cazul să punctăm anumite repere care ar determina luarea unei poziţiei corecte şi responsabile al autorităţilor moldoveneşti faţă de acest Tratat:

-    transparenţa decizională: există şi o lege cu această denumire (Legea 239/2008), a cărei aplicare practică lasă de dorit. Orice proiect de acest fel trebuie neapărat consultat cu publicul şi supus unor dezbateri publice. De altfel, lipsa de transparenţă în negocierea ACTA l-a determinat pe raportorul Parlamentului European al Tratatului Kader Arif să-şi dea demisia.

-    analiza impactului de reglementare (AIR), adică argumentarea, în baza evaluării costurilor şi beneficiilor, a necesităţii adoptării unor reglementări noi şi analiza de impact al acestora asupra activităţii de întreprinzător. Cu toate că AIR este obligatoriu, nu rare sunt situaţiile în care un proiect de lege este supus consultărilor publice fără a fi însoţit de o analiză de impact coerentă şi profesionistă. Din experienţa noastră, o astfel de analiză, în special ex-ante, asigură o balanţă corectă a intereselor şi previne apariţia unor probleme de aplicare a legii în viitor.

-    în sfârşit, dar nu în ultimul rând (sau poate chiar în primul rând, în lumina recentului activism juridic al Curţii Constituționale) – respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consfinţite prin Constituţie. Este în plus de a menţiona că o lege care nu este adânc ancorată în principiile constituţionale va fi ţintită de unii politicieni, pentru a acumula dividende politice.

În context, vrem să menţionăm o recentă experiență pozitivă în îmbunătăţirea normelor legale din domeniu, care se referă la modificarea art.66 din Legea nr.139/2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Este norma care îi califica (şi încă îi califică, până la aprobarea modificărilor de Parlament) pe service provideri drept complici în săvârșirea infracțiunilor şi contravenţiilor de încălcare a dreptului de autor. Au trebuit însă luni de consultaţii publice şi activism din partea participanţilor pieţei şi forurilor profesionale pentru ca autorii legii să accepte modificarea acestei norme, în sensul raţionalizării ei. Cu toţii ne-am dori probabil ca astfel de probleme să fie prevenite, şi nu rezolvate doar după ce apar, altfel rămânem tot cu „mintea cea de pe urmă”.

Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010 (Monitorul Oficial 191-193/630, 01.10.2010):

Articolul 66. Încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe prin intermediul reţelelor de calculatoare

(1) Persoana fizică sau juridică care acordă servicii de hosting şi/sau transmisii de date (internet/intranet), inclusiv internet-provider, se consideră complice atunci cînd contribuie nemijlocit la încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe şi poartă răspundere pentru încălcarea acestor drepturi în următoarele cazuri:

a) dacă, avînd posibilitate tehnică să blocheze, să restricţioneze accesul şi/sau să şteargă în timp oportun obiectele ce sînt publicate şi/sau utilizate cu încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe şi fiind înştiinţată de titularul de drepturi respective sau de reprezentanţii săi (cu indicarea obiectului concret) despre încălcarea în cauză, nu a executat cerinţele titularului dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe privind blocarea, restricţionarea accesului şi/sau ştergerea obiectelor indicate;

b) dacă, fiind informată despre activitatea ilegală din domeniul dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe, favorizează, finanţează şi contribuie la acţiunile ilegale ale altei persoane;

c) dacă publică informaţie eronată, modifică sau şterge informaţia privind titularul dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe, inclusiv distribuie exemplare de opere şi/sau de obiecte ale drepturilor conexe despre care această informaţie a fost modificată sau ştearsă;

d) dacă pune intenţionat la dispoziţia terţelor persoane orice informaţie (linkuri, adrese web) care creează posibilitatea de a avea acces ilegal la obiectele dreptului de autor şi/sau ale drepturilor conexe.

(2) Persoana fizică sau juridică care acordă servicii de hosting şi/sau transmisii de date (internet/intranet), inclusiv internet-provider, nu poartă răspundere pentru acţiunile ilegale ale altor persoane care se folosesc de serviciile sale pentru a încălca dreptul de autor şi/sau drepturile conexe dacă nu dispunea de informaţia despre acţiunile acestor persoane ori dacă nu are posibilitatea să restricţioneze accesul sau să şteargă obiectele publicate sau folosite cu încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe.